Afara e cald de mori si partea cea mai "frumoasa" este ca e abia iunie la inceput si nicidecum mijlocul verii. Asfaltul strazilor a inceput deja sa se topeasca precum o bezea, calatoria cu autobuzul devine un chin mai ales in aglomeratie sau calatoria cu masina in traficul infernal. Iadul metropolitan se aprinde cu fiecare grad celsius in plus la umbra. Din cand in cand mai auzi cate un claxon de masina semnalizand o domnisoara in fusta scurta. Nimic nou sub soare, doar obsedati dupa sani, picioare, fese, etc. Dimineata cand cobor la metrou gasesc fete obisnuite, parca obosite, dupa un somn chinuitor in cuptor. Sunt toti ca niste furnici, fiecare da aparenta ca stie incotro se indreapta. Cele opt ore de lucru rar dau ochii cu lumina soarelui. Diferenta de temperatura intre exterior si interior e coplesitoare, inabusitoare. Ma racoresc cu un banc, cu un pahar de cola rece. Plec spre casa intalnind la metrou aceleasi furnici, parca mai molesite decat dimineata, parca mai haotice si mai putin tolerante: la orice neplacere sunt gata sa muste, sa atace. Ma feresc sa starnesc musuroiul. Ies la suprafata. Temperatura iarasi creste cu cateva grade, soarele cu o ultima putere imi injunghie ochii, pamantul transpira unde termice, poluarea imi infunda plamanii... dar... eu sunt calm. Stiu ca sunt in iad, sunt resemnat, privesc la cer spre norii albi cautand forme deosebite pentru a trece timpul in asteptarea tramvaiului. Ajung pe strada mea unde sunt impuns de privirile vecinilor care au iesit din casa sa se racoreasca, in fata blocului. Singurul lucrul la care ma gandesc este cada mea de colt plina cu apa. Plonjez in ea mental inca din lift, simt cum fiecare milimetru patrat de piele suge apa pentru rehidratare. Noaptea se furiseaza pe geam, stelele se aprind, trupul mi se inmoaie pe pat. Adorm. Am scapat din Iad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu