Drumul se cotea catre rasarit lasand sa ma bata din spate soarele ce apunea rosiatic. Buzele mi-erau sleite de sete, praful imi intrase in toti porii pielii si simteam cum ma sufoc. In departare se vedea serpuind un fir de apa printre stanci. Obosit dupa atata drum ma adapostesc intr-o gaura a muntelui chircindu-ma, incercand sa imi pastrez cat mai multa caldura. Cerul era plin de stele iar ochii nu mi se mai puteau inchide de la frumusetea lor. Ma simteam infim in comparatie cu acea imagine pe care o vedeam intre genele mele prafuite si obosite. Ma gandeam ca aceasta maretie nu poate fi comparata cu nimic in lume. Am adormit instant, parca fara grija faptului ca sunt ratacit.
Noaptea mi s-a parut lunga din cauza faptului ca frigul ma patrunsese pana la oase. Rasaritul soarelui mi se parea un lucru foarte placut si cu fiecare minut ce se suia pe cer sperantele mele cresteau de la clipa la clipa. Dupa ce m-am incalzit putin m-am ridicat si am plecat. Pe drum am gasit un mic paraias pe care l-am urmat pana ce am gasit o cabana mica de lemn. Era parasita dupa cum arata: usa era larg deschisa, inauntru nu era nimic. Abia cand se terminase seara am terminat de aranjat putin mica mea casuta. Noaptea ma prindea acum cu un foc langa mine pe care am putut sa il aprind cu ajutorul unor pietre din micul parau si cu niste hartie pe care o aveam la mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu