Pe trotuarul umed, pavat cu frunze galbene trecea agale vantul jucandu-se in calea sa cu picaturile de ploaie. Cerul gri uniform parea ca de ciment. Ma ascunsesem in sufletul meu ca sa nu mai observ acest peisaj deprimant. Griul sinistru al blocurilor ma apasa pe retina, geamul biciuit de rafale de ploaie imi zgariau timpanele, frigul parea ca ma cuprinde pe sira spinarii, peretii reci ma apasau si ma sufocau. Incercam sa imi ocup mintea cu ceva vesel, dar in semiintunericul din camera toate lucrurile imi pareau sumbre. De ce ma simteam asa de inchis nu stiu, stiam doar ca vreau sa evadez. Singuratatea este un dusman pentru suflet, e o carcera rece in care poti muri de pneumonia tristetii. Am intrat in cada fierbinte si toate lucrurile gri mi-au disparut din minte ca sterse cu buretele. Ma scufundasem adanc in ganduri, pastrand doar nasul afara din apa aburinda. Ce vreau de la viata? De ce vreau? Care e scopul final? De ce existam? Cum am aparut? De ce ma intreb astea? Am scos un pic capul din apa. Lumina calda din baie se stinsese. Am intrat la loc, in linistea gandurilor mele. Cat de mult imi pot controla viata? Este destinul meu deja stabilit? Pot afla raspunsul la toate intrebarile astea intr-o viata de om? Ce este binele? Ce este adevarul? De ce am fost lasat cu atatea intrebari? Pot sa inteleg raspunsurile la aceste intrebari? Exista cineva care poata sa raspunda la aceste intrebari? Daca da, unde se afla? Voi fi mai fericit daca stiu raspunsurile la aceste intrebari? Ce este fericirea? De ce sunt singur? De ce pot trai cu atatea incertitudini? Am iesit din cada, si m-am culcat. Maine va fi o noua zi de singuratate. Nu imi pasa, traiesc cu intrebarile mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu