Proiect neintitulat, Draft

Mergeam pe un hol lung decorat in stil baroc, lumina este difuza, iar din cand in cand se aud niste rasete de copil. Holul imens are o singura usa dubla imensa, cu manere de fildes. Pasesc agale pe covorul rosu, admirand peretii imbracati in matase rosie. Deschid usa fara ai simti insa greutatea, privesc inauntru insa nu reusesc sa vad nimic din cauza luminii ce vine dintr-un punct. Disting insa cateva forme cunoscute: un pat, cateva siluete de oameni. Pasesc in camera si totul devine din ce in ce mai clar. E un salon de operatii, mai precis o nastere. Tipetele mamei in travaliu sunt amestecate cu aceleasi rasete de copil. Ma apropii dar nu reusesc sa vad chipul tinerei mame acoperit de o aura luminoasa. Ma apropii de doctorul care tinea copilul in brate si aveam vaga senzatie ca nimeni nu ma vede. Confuz ma indrept spre aceeasi usa pe care am intrat si ajung din nou pe hol. Usa se inchisese in spatele meu si cat timp am observat ca altele au aparut, ce din care iesisem a disparut. Ma indrept catre cea mai apropiata usa, si inainte sa apas manerul, am o senzatie ciudata ca cineva in spatele meu ma priveste. Imi intorc capul usor si observ o miscare brusca a unui copil care fuge spre una din usile nou aparute. Usa ramasese intredeschisa, si intrand revad copilul tusind si scuipand apa, intins pe pamant,  si cativa oameni in jurul lui ce stateau cu spatele la mine. Incercand sa vad cine sunt acei oameni vad aceeasi aura luminoasa la toti, dar de data asta confuzia e inlocuita de frica. Frica pentru ca ma recunoscusem. Eram eu acel copil intins, scapat de la inec. Am iesit inapoi in holul in care se auzeau acum niste pasi. Alaturi de pasi se auzea zanganitul unor chei. Privind in stanga si in dreapta realizam ca desi pasii se apropie prin intensitatea sunetului, eu nu vedeam nimic. Pasii pareau ca s-au oprit in fata mea, si aerul in jurul meu parea mult mai rece. Rasetele incetara, un vant incepu sa adie, unduind flacarile lumanarilor din candelabre. O voce ingrozitoare tipa ceva indescifrabil, sfasiindu-mi inima ca un pumnal. Picioarele mi s-au inmuiat si am lesinat. Dupa cateva momente de stat la podea, pasii pareau ca se indeparteaza. Observam ca acum am in mana o cheie de culoare neagra care era foarte rece la pipait. Usile disparusesra, iar capetele holului ce pareau nesfarsite erau intunecate. M-am ridicat de jos, nestiind in ce parte sa o iau. Uitandu-ma in dreapta am vazut o licarire in departare. Pornesc inspre acea luminita incercand sa ma gandesc ce reprezinta toate aceste lucruri si ce caut eu aici. In drumul meu observ ca pe deoparte si de alta a culoarului sunt niste oglinzi, insa desi imaginea holului este reflectata, eu nu apar. Incerc sa alerg, dar cu cat ma straduiam sa alerg mai tare cu atat parca mergeam mai incet. Observam totusi ca nu ma apropii nicidecum de acea luminita si ca paream ca trec mereu prin acelasi loc. Ma opresc in fata unei oglinzi si ma apropii. Dintr-odata simt din nou aceeasi senzatie de rece: in oglinda vad silueta unui om cu chipul acoperit de gluga neagra ponosita. Am presupus ca e om pentru ca nu se vedea nici un element care sa imi demonstreze asta. La brau purta un sirag de chei care semanau foarte mult cu ale mele. Ma intorc brusc dar silueta disparuse, in locul ei  aparand o usa mare neagra. O voce suava incepu sa cante un cantec, pe care desi nu il intelegeam, mi se parea foarte trist - atat de trist incat o lacrima imi brazda fata. Stiam ca trebuie sa intru pe acea usa. Usa se deschise si inauntrul camerei eram intins pe un pat, batran, inconjurat de cei pe care ii cunosteam. O lumina puternica umplu toata camera.