Sunt o frunza uscata de stejar purtata de furtuna. E octombrie, si padurea isi asterne umbra pe obrazul masliniu al pamantului. Totul se pregateste sa intre intr-o amortire sinistra, iar eu ma asez si suspin la vremurile cand totul era verde si frumos. Cand am vazut lumina zilei era o zi ploioasa de primavara. Din inaltimea locului unde eram vedeam cum totul invie. Apoi, vremurile s-au incalzit, zilele pareau mai mari si mai frumoase. In serile de vara ascultam povestile vantului sau ma racoream in dulceata ploii de vara. Noptile erau fantastice: stelele luminau atat de puternic ca pareau diamante. Dar totul are un sfarsit. Asternuta pe pamantul care m-a hranit, ascult linistea eterna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu