Gica Contra

Cu totii cunoastem unul sau mai multi. Eu stiu destui, ba chiar mai mult imi place sa pozez in Gica Contra cateodata. O fac de amuzament, din placerea de a vedea cum poate sa argumenteze logic o persoana anumite lucruri (uneori evidente). Nu o fac tot timpul, ci doar joc in aceasta ipostaza. Am invatat si eu de la altii cum e sa fii asa, nu o vad nici ca pe un lucru bun (desi exista cazuri in care e bine sa mai fie si cate unul), nici ca pe un lucru rau (desi la exagerare mana ti s-ar arcui intr-un mod rapid intre ochii lui). Desigur Gica Contra e doar un simbol pentru omul care se opune cu toata firea lui unei idei. Nu despre asta vreau sa tratez aici ci despre puterea argumentului. Intr-o discutie, dezbatere, oratoriu (...orice care are de a face cu comunicarea serioasa) este imperios necesar ca cel care expune o idee sa vina si cu argumente logice (valide). Nu ma refer aici la discutiile intre parteneri pentru ca de multe ori dragostea iti face sa iti pierzi capul asa ca nu are rostul. Un argument este valid daca este acceptat universal, asta facand ca expersii ca "asa vrea Dumnezeu", "soarta a facut ca sa se intample asa", "asa e pe la noi" - sa fie ignorate in acceptiunea mea. Da, sunt pretentios, stiu asta si nu cred ca cineva m-ar considera Gica Contra pentru ca resping argumente pe acest motiv.

Spleen

Era o zi oribila afara, ceata invaluise blocurile mohorate si cenusii. Pareau ca niste fantome tacute si invaluite in mister. Frigul te cuprindea pana la os, anticipa moartea lenta a naturii si trecerea spre iarna.
In intunericul camerei mintea mea incerca sa se desprinda de tot ce ma tinea in ea. Voia sa ajunga fie in locuri in care nu a fost niciodata, fie in locurile frumoase unde timpul a trecut asa de repede. Linistea imi apasa sufletul, uneori in zbuciumul meu de a evada parca faceam galagie cu gandurile mele. Voiam sa ma gandesc la ce ai putea insemna tu. Dar nu am putut pentru ca nu am avut nici un motiv sa fac asta. Imi incalcasem o regula pe care mi-o stabilisem pentru a nu mai suferi. Spre norocul meu am suferit putin si am putut sa imi revin. Simteam nevoia de compasiune si am crezut ca puteai sa mi-o oferi. Dar nu... Intamplarea sau soarta a facut sa nu o am. Eram ca un copac de afara pe care soarta il ingheta. Simturile imi deveneau din ce in ce mai amortite, ratiunea inghetandu-mi toate celelalte simturi pentru a-mi asigura conservarea. Ma gandeam ca totul se rezuma la intrebarea de ce existam. Apoi mi-a venit alta intrebare in minte, de ce ne punem aceasta intrebare existentiala. Cine poate oferi raspunsul? Eu. Eu sunt raspunsul. Eu. Eu exist. Eu gandesc ca exist. Eu exist pentru ca trebuie sa gandesc ca exist. Eu imi raspund la intrebarea de existenta prin simplul eu. Dar tu? Tu... Tu existi. Tu gandesti ca existi. Tu existi pentru mine. Tu si Eu. Tu si eu existam. Existam intr-o lume in care tu si eu sunt doua lucruri diferite. Eu exist si tu esti existenta mea. Nu o pot dovedi, o simt. Eu o simt asa cum simt ca exist.
Este seara. Nimic nu se misca in aceasta inchisoare mentala. Singuratatea este o inchisoare unde poti doar sa visezi la libertatea unui tu si eu. Nu poti scapa, toate simturile iti sunt intemnitate si incatusate. Traiesti doar prin himere. Primesti doar o ratie zilnica de prietenie falsa. Te hranesti totusi cu ideea ca esti liber, ca poti gandi. Speranta totusi moare ultima, chiar daca sufletul tau e in suferinta ea se agata de orice. Este ca aerul cand te sufoci, o gura de speranta te mai tine in viata un minut.
Ma ridic din pat si ma uit pe fereastra. Sunt transpirat de parca in loc de aer m-as hrani cu ganduri care tocmai s-au terminat. Traim cu visuri, sperante, dorinte. Ceea ce ne face tristi este dorinta de a nu le putea implini atunci cand ne dorim sau cand ceea ce ne-am dorit asa de mult nu a iesit cum trebuie. E autosugestie. As vrea, as dori, eu vreau, eu doresc, am vrut, am dorit. Ultimele doua suna parca mai trist. Oamenilor le place mai mult viitorul decat trecutul. Trecutul este un loc al esecurilor, viitorul este un loc stralucitor, un loc unde exista speranta de a obtine ceea ce vrem, ceea ce ne dorim. Daca as putea duce pana la capat aceasta demonstratie as spune ca toate sentimentele deriveaza de aici. Bucuria este cea care incununeaza momentul in care eu vreau devine am vrut iar succesul a fost asigurat. Tristetea este atunci cand succesul a fost pierdut undeva pe drum. Pasiunea este modul in care eu vreau se intampla. Ambitia este transformarea lui as vrea in eu vreau. Daca extindem la doi indivizi aceasta caracterizare putem obtine invidia: eu vreau si nu reusesc, tu ai reusit. Compasiunea: eu te ajut sa vrei.
Cum as putea sa explic insa starea mea? Sa fie oare ca nu stiu ce vreau? Sa fie oare dorinta mea prea mult? Eu imi doresc sa iubesc si sa fiu iubit. Sau poate sunt?
Somnul ma imbratiseaza precum noaptea saruta pamantul. Zbor in sfarsit, mintea imi este eliberata.

Puncte de nevedere

Orice punct de vedere trebuie sa aiba in spate o raza de adevar. Orice adevar este fie un punct de vedere universal acceptat, fie un fapt implinit sau o stare in care lucrurile sunt bine definite. Gandirea haotica este produsul cumularii unor puncte de vedere care nu au fundamente solide. Frustrarea apare atunci cand aceste puncte de vedere, sustinute mai mult sau mai putin fanatic, sunt respinse, iar cei care le sustin refuza sa accepte invaliditatea lor. De aici apar conflictele in care partile isi sustin mai mult sau mai putin flexibil in gandire pozitia. Este ca o batalie intre bine si rau asupra adevarului. Nedreptatea este rezultatul bataliei in care "raul" castiga. Razbunarea este modalitatea de a recupera din pierderea suferita. Gandirea haotica nu se supune nici unei legi, este imprevizibila si usor de recunoscut.


Orice punct de vedere trebuie sa aiba in spate o raza de adevar. Orice adevar este fie un punct de vedere universal acceptat, fie un fapt implinit sau o stare in care lucrurile sunt bine definite.
Gandirea rationala este rezultatul educatiei morale, juste, construita ca o casa cu temelia in fundamente de baza, si cu cat se ridica inspre cer, zidurile sunt drepte, rigide, sustinute de cunostintele capatate anterior. Succesul si bucuria insotesc persoanele cu o astfel de gandire, atunci cand ideile sunt concretizate. Gandirea rationala va invinge mereu gandirea haotica, pentru ca in acest model nu exista incertitudini ci doar legi precise. Adeptii acestui tip de gandire nu ar trebui sa perceapa sentimente negative, acestea fiind doar rezultate ale gandirii haotice.



Prin fragmentele de mai sus am construit doua modele extreme ale gandirii logice. Gandirea noastra se afla undeva intre cele doua, niciodata intr-unul din ele. Aceasta se intampla datorita faptului ca suntem oameni si avem sentimente, iar aceastea sunt mai puternice decat orice simt al ratiunii.