Pretul timpului

Ceva e in neregula cu lumea asta. Inca nu imi dau seama ce, dar ceva din mine imi spune ca sunt aproape de a descoperi. Mi se pare foarte nedrept pentru lumea asta faptul ca traim atat de putin. Avem o viata, o perioada limitata, in schimb timpul "existentei", a acestei realitati este infinit. Imi este peste masura sa dau teorie cand "a inceput" timpul, poate ca el nu a inceput niciodata. Poate ca este doar senzatia de timp. Se crede ca lumea este veche de cateva miliarde de ani. Eu cred ca a existat dintotdeauna, ca nu se poate masura de cand a inceput. De asemenea cred ca nu se va opri niciodata. Nu vom cunoaste cu adevarat limitele universului deoarece ne lovim de bariera timpului. Suntem ca o clipire din ochi.

De ce sa pierzi o viata cautand niste raspunsuri ale caror intrebari nu au fost puse niciodata? Acum am inteles de ce timpul nostru este limitat: pentru ca astfel ne putem bucura de el.

Ganduri verticale

Cuvintele sa zdrobesc de un zid al tacerii
Ma intreaba sufletul, iar inima suspina:
Opreste ratiunea sfarsitul durerii,
Sau mai rau, ea o anima?


De as gasi o rascruce provcatoare
Doar cu speranta pana la sfarsit
As renunta la monotonia plictisitoare
In care ne scaldam la infinit

Orele se duc, as vrea sa se mai intoarca
Nepretuite sunt de nu le mai gasesc.
Si linistea se asterne mai sumbra parca
Si regretand ma asez sa ma odihnesc

Dor nebun

Mi-e un dor nebun,
Si nu stiu acum
ce as putea sa spun
cand totul e scrum

de-ar mai fi candva
o raza de stea
sa iti spun ceva
de-ar mai conta

si totul s-a dus
nu am mai spus
iar daca ai plans

nu am raspuns

Cadou

Asculta-mi inima,
in ea poti sa gasesti cuvinte
Ce potolesc orice furtuna,
Un tarm de speranta
Intr-o mare agitata de griji.

Urmeaza-mi gandurile,
Si orice departare va fi langa tine,
Oricat de incalcita ar fi calea
Prapastiile vor fi mai putin adanci
Caci eu te voi prinde

Aminteste-ti imbratisarea:
Si singuratatea va disparea ca roua
In razele dragostei noastre;
O adiere calda a vantului
Intr-o zi de primavara

Palatul minciunilor

Treptele ce coborau spre cer
Si zgomotul surd al vantului
Ma faceau sa imi aud disperarea
Cand m-am regasit singur

Stelele pareau mai reci
In cioburile oglinzii tale
Iar ochii tai vedeau cristale
Cu o sete oarba, inspaimantatoare

Palatul meu parea sa creasca
In clepsidra infinita a timpului
Dar cu fiecare secunda-mi
Scufunda mai mult sufletul

Si ma iubeai copila ca un diamant
Cu o mie de fete stralucitoare
Caci am stiut din intuneric sa te insel
Sa iti stralucesc ca un soare

Departe, in gradina sufletului
Am gasit o caramida frumoasa
Nu am putut s-o alatur,
N-am vrut sa se murdareasca

Pe aleea pe care ne plimbam
Acum au crescut spini
Am pretuit acea caramida
Mai mult decat dragostea noastra

Noul id de mess! :)

Noul meu id este grecuteodorgabriel@ymail.com
in curand voi folosi din ce in ce mai putin vechiul id.
cei care doresc sa pastreze legatura cu mine pe mess ii astept pe acesta nou.
pentru adaugare este necesar sa adaugati toata adresa *inclusiv @ymail.com

multumesc pt intelegere

Blogul meu

Toate gandurile mi se sparg
De un imens zid alb
Le-am asternut pe o coala
Sa nu le las, ca zboara

De le voi putea culege
Flori albastre-ti voi alege
De le voi putea sadi
Fericire va rasari

Cautand

Secundele se spargeau incovoiate de graba
In lumina difuza a lampadarului
Pe ulita trecea agale o umbra
Oprindu-se putin la fiecare ograda.

Am asteptat o tinerete focul dragostei.
L-am stins cu lacrimi in cimitirul din vale.
O umbra a mai ramas din cenusa,
O lespede si amaraciune mare.

Am stins lumina cand umbra a ajuns la poarta
Secundele inghetasera in tacerea camerei
Si ingreunat am plecat spre umbra
Cautand cimitirul din vale.