Stateam pe pat singur in camera ce părea că se prăbuşeşte peste mine. Ecoul amintirilor era atat de puternic, incat fiecare obiect din camera vibra din cauza tensiunii. Priveam la fiecare lucru dornic ca sa mi se intipareasca in minte locul, culoarea, forma. Langa mine, la picioare statea intr-o parte statea geanta cu bagajul iar in cealalta parte o biata fiinta cu botul pe pantofii mei si parca suspina. Dadea din coada agale, iar cand ma uitam la el facea niste ochi de copil nevinovat. Cand m-am aplecat sa il mangai pe crestet a plecat cu un suspin usor de inteles.
Pe usa a intrat tatal meu, imaginea unui om bland si calm. Cu o voce moale a suspinat:
-Hai...
Cu repeziciune m-am ridicat de pe pat insa am simtit cum brusc mi se taie toata forta picioarelor. Am incercat sa iau geanta insa nu am gasit puterea bratelor ce o stiam, in piept simteam un gol. Vazand acest lucru tata imi zambi si se apropie si imi lua geanta. Iesi inaintea mea si lasa capul in urma imi spuse, cu un murmur in voce:
-O sa pierzi trenul. Hai azi, nu te mai foi.
Si pleca spre usa de la intrare. M-am indreptat spre usa si m-am oprit in prag, uitandu-ma cu o ultima privire la camera goala si trista. Ultimele lucruri la care m-am uitat erau ceasul care se oprise cu o jumatate de ora inainte si portretul Danei, iubirea mea de o viata. Ma asteptau toti jos, mama, tata, Dana si parintii ei. Am coborat scarile casei incet memorand fiecare pas. Am sarit ultima treapta asa cum faceam de obicei, zambind la aterizare, parca dupa un zbor de doua ore, Dana imi spuse:
-Ai grija sa nu iti scrantesti glezna din nou ca nu te mai duc iar in brate.
Uitandu-ma la trupul ei firav, am exclamat zgomotos, razand:
-Doar ca sa mai raman o zi cu tine mi-as rupe si piciorul.
Toate amintirile reinviau in fiecare clipa, si ca niste fantome se transpuneau in acel loc unde mi-am petrecut cea mai mare parte a copilariei.
Iesiram toti pe usa, eu ultimul inchizand usa privind copilul din oglinda de pe hol care spunea adio barbatului ce iesea pe usa.
Afara era foarte cald, chiar daca luna zambea pe jumatate pe cer. Aveam de mers o jumatate de ora pe jos pana la gara si cu fiecare pas ce il faceam imi era tot mai greu si voiam sa ma intorc. Mergeam inaintea parintilor nostri cu Dana de mana, si brusc m-am oprit si am sarutat-o. M-am oprit dupa un minut, timp in care restul grupului ajunsese un pic mai departe.
-Nu credeam ca o sa fie asa de greu...
Pe chipul acelei fiinte plapande care o tineam in brate aparura doua licariri care incepura sa curga. Ma stranse cu toata puterea:
-Hai... o sa fie bine ai sa vezi.
Ajunsesem in gara. Trenul se vedea in departare coborand de pe colina ca un sarpe luminos scotand flacari si fum pe nas. Cu fiecare secunda ce trecea eram tot mai moale, probabil si din cauza caldurii inabusitoare.
Dana ma lua de brat si ma trase spre ea, aproape sa ma tranteasca la pamant.
-Uite la el parca e o carpa!
Ma saruta, si in timpul asta lacrimile noastre se unira pe obrajii nostri. Ea scoase o batista si mi le sterse. Imi puse batista apoi in pumn si imi sopti la ureche
- Promiti ca nu ai sa te indragostesti de altcineva?
Isi retrase capul si ne uitaram nedumiriti unul la altul.
- La revedere!, am spus foarte sec si m-am suit in tren.
-Sa ai grija de tine mama!
Un suier lung imi strabatu inima iar rotile incepura sa se miste. Plecam spre necunoscut, un sentiment pe care nu-l mai incercasem niciodata. Aripile libertatii ieseau de sub crusta de copil, iar stomacul meu amplifica toate suieraturile trenului. Avansam incet spre compartimentul meu, o parte din mine incerca sa ramana in urma la locurile de unde plecasem iar cealalta parte inainta brav cu pieptul inainte. Ma intrebam de ce ma pusese sa promit prosteste ca nu ma voi indragosti de altcineva - stia ca ea este totul pentru mine, stia ca peste un an va veni si ea cu mine.
