Mica broscuta - poveste pentru copii

A fost odata ca niciodata o broscuta mica, micuta ce traia cu mamica si cu taticul ei pe malul unui lac. Lacul acesta era mare si adanc insa locul unde traiau ei era mai retras. Intr-o zi broscuta o intreba pe mamica ei:
-Mamico, ce este pe partea cealalta a lacului.
-Nimic scumpa mamei, este tot un mal ca si aici, si probabil ca sunt si alte broscute micute ca si tine.
-Si as putea sa ma joc cu ele?
-Nu draga mea, pentru ca este departe, iar lacul este foarte adanc si rece si nu ai putea sa treci.
-Dar eu vreau sa trec pe cealalta parte sa vad cum este, spuse aceasta duios.
-Nu mereu putem sa fim peste tot; pentru ca suntem atat de micute nu putem vedea decat o parte a lacului.
Mica broscuta se uita la linia orizontului cum soarele apune peste lac si ofta. Isi spuse in gand: Tare as vrea sa ajung pe cealalta parte a lacului.
In urmatoarea zi vazu cum gratios se plimba pe apa o lebada. Fara nici o frica se indrepta catre aceasta si i se puse in fata ei.
-Nu iti este frica de mine ca o sa te mananc?
-Un animal asa de gratios ca tine sa manance o mica broscuta pricajita si necajita?
-Necajita? Dar ce s-a intamplat micuto?
-Ei bine, nimeni nu ma ajuta sa trec pe cealalta parte a malului. Vreau sa ajung acolo sa vad cum este.
-Sigur vrei sa ajungi pe cealalta parte a lacului? o privi curios lebada.
-Da, vreau sa merg acolo. Ma poti duce.
-Sigur daca asta vrei.
Mica broscuta se urca pe spatele lebedei si dintr-o data incepura sa se inalte catre albastrul cerului. Broscuta era uimita de ceea ce vedea: copacii pareau diferiti, apa era ca o pata imensa. Dupa un timp lebada o lasa pe mal pe broscuta. -Ma voi intoarce sa te duc inapoi spre seara. Sa fii in acest loc ca sa te pot lua inapoi.
-Am inteles si iti multumesc foarte mult spuse micuta broscuta. Lebada pleca iar broscuta incepu sa zburde facand giumbuslucuri. Nu trecu mult ca gasi repede si prieteni de joaca cu care fara sa isi dea seama se indeparta de locul de unde ii spusese lebada ca o va aduce. Cum se jucau ele, din senin aparu o fetita si o prinse tocmai pe broscuta noastra. O prinse si o inchise intr-un borcan de sticla astfel ca aceasta nu putea sa scape. Mai departe borcanul il ascunse intr-un tufis in spatele unei case.
Ziua trecu, iar stelele aparura pe cer. Lebada se intoarse cum promisese dar nu gasi pe nimeni. Statu ce statu si se intoarse inapoit. Acasa, broscuta mama si broscoiul tata erau foarte ingrijorati. O cautau cu disperare plangand, intreband in stanga si in dreapta daca a vazut-o cineva. Lebada, auzind una ca asta le povesti toata intamplarea.
Pe celalalt mal, broscuta plangea singurica in borcan. Din intamplare, o auzi catelul fetitei care trecea pe acolo.
-Cine e acolo? spuse cainele cu o voce groasa.
-O broscuta mica si trista, se smiorcai aceasta.
-Si ce cauti aici?
-M-a prins un om rau si m-a inchis. Am plecat de acasa de pe celalalt mal al lacului si m-a prins. Mi-e dor de parintii mei si mi-e tare frica. Poti sa imi dai drumul?
-Eu nu iti pot da drumul, dar o pot chema pe stapana mea sa iti dea drumul.
Cainele fugi indata si incepu sa schelalaie. Mama fetitei veni indata si vazu cainele culcat pe burta cum se uita duios la borcan si smiorcaie. Femeia lua borcanul in mana si se indrepta spre fetita ei:
-De ce ai facut asta? Nu iti e mila de un sufletel asa de mic ca al ei? Daca pe tine te-ar inchide cineva in pivnita si nu ti-ar mai da drumul si te-ar lasa sa te prapadesti acolo.
Fetita lua borcanul cu lacrimi in ochi si privi in pamant. Ii desfacu capacul iar broscuta iesi imediat si fugi spre lac. Catelul o insoti de pe mal, pana la locul de intalnire cu lebada.
-Iti multumesc ca m-ai ajutat spuse broscuta.
-Pentru nimic, spuse batranul caine.
Din vazduh, se apropia incet lebada care purta pe spate pe cele doua broscute ingrijorate. Broscuta incepu sa planga cand ii vazu, si cu lacrimi in ochi le povesti toata intamplarea.
Plecara inapoi fericiti cu totii acasa catre celalalt mal. Pe drum, mica broscuta le spuse: oricat de frumos ar fi in alta parte, nicaieri nu se compara cu caldura de acasa.