duminică, 11 aprilie 2010
Evident
Aveam un profesor de algebra in zilele mele din tinerete pe care "noi" il alintam Cornelus. "noi" eram 4: Floze, Moze, Crize si Gabz. Echipa de carti. Nuuuu, nu de carti de algebra, ci de carti de joc. E interesant cum am evoluat toti 4, una s-a maritat, una o va face in curand, ultima mai are destul iar eu am terminat facultatea. Sigur ca e mai mult de atat, la ultima reuniune cineva a lipsit. M-a durut sufletul rau de tot. M-a durut pentru ca nu stiu daca mai pot aduce acele amintiri impreuna cu totii la un loc. Cladirea facultatii de Matematica imi aduce mereu aminte de acele vremuri, caminul din Kogalniceanu de noptile dormite acolo, Cismigiul de zilele in care ma plimbam la brat si contemplam la ziua in care voi lua examenul la ecuatii. Acum sunt amintiri pe care le pastrez in tacere fara a le mai rememora. Incepusem sa va zic de Cornelus: avea el o vorba atunci cand lucrurile lui i se pareau simple intr-o demonstratie, ne zicea "ceea ce e evident". Ceea ce o sa zic si eu: imi e dor de noi patru, nu e evident? :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
MI-e dor si mie de Cismigiu si regret ca nu am jucat niciodata sotronul acolo...asa cum au facut-o unii mai indrazneti de la o grupa de informatica.Sunt multe amintiri.Unele frumoase,altele foarte frumoase.Au fost de departe cei mai frumosi ani din viata.SI unde pui ca am luat examenul la ecuatii inainte de a iesi la pensie,inainte de a merge in baston.S-o fi gandit si Mirica la faptul ca daca studentii au 70 dde ani,el are 150 si atunci nu mai e asa vigilent si poate fi copiat cu usurinta.
Trimiteți un comentariu