Diacritice corecte (sondaj wikipedia)

1 Mai

În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, de sărbătoare internaţională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. (Sursa: Wikipedia)
Tu cate ore muncesti?

Dreptul la viata

Trec zilnic printr-o gloata de caini si cand plec si cand vin de la munca. Sunt ai nimanui, sunt murdari, ca sa nu mai zic ca pe strada aia ti-e cam sila sa calci pe acolo din cauza excrementelor. Se reped furiosi la masini si fac o larma ingrozitoare. Incep sa mai latre si la cate un om sperios din cand in cand. La mine nu s-a dat decat unul o data in 3 luni de zile. A fost greseala mea ca l-am luat cam prin surprindere. Dar ne-am ocolit reciproc si totul a fost bine. In alta parte, la mine aproape de bloc, veneam cu ziarul facut sul in mana. Doi caini, unul imens, altul mai puiandru au sarit sa ma intrebe de sanatate. Am mers incet, intotdeauna cu fata la ei incercand sa le vorbesc calm. Se apropiasera la 1-2 metri de mine si nu dadeau semne de impacare. Atunci m-am coborat la nivelul lor: am scos un sunet puternic si gros in acelasi timp repezindu-ma violent spre ei. Au fugit mancand pamantul, schelalaind. Niciodata nu a fost nevoie de violenta. Sper sa nu fie nevoie sa le arat cine e in varful piramidei. Iubesc animalele domestice si iubesc interactiunea cu ele. Revenind la subiectul cainilor vagabonzi, in ziua de azi parerile sunt impartite in doua: pro si contra eutanasiere. Eu sunt contra din simplul motiv ca e inuman sa ucizi INUTIL un animal. (sariti cei cu: dar gaina, porcul nu il tai??? Cititi mai bine: inutil). Sterilizarea este metoda umana. Dupa sterilizare sa li se dea drumul iar apoi natura isi va urma cursul. Sigur ca vor muri din varii motive: accidente, boli, foamete etc. Diferenta este ca in acest caz nimeni nu este vinovat de moartea lor. Poate ar fi o vina colectiva ca nu avem grija de ei dar nu se compara cu un "chinocid". Eu cred ca am fost inzestrati cu minte tocmai pentru a rezolva problemele altfel decat ar face-o un animal. Resurse sunt va asigur, se fura de 20 de ani si inca se mai fura, asa ca sunt de parere ca se vor mai gasi resurse sa se faca operatii de sterilizare. Iar daca este sa aratam cu degetul vinovati sunt toti cei care isi abandoneaza animalele nesterilizate, primaria care nu a alocat mai multe resurse sau nu a atras mai multe resurse in scopul sterilizarii lor. Toate fiintele au dreptul la viata. Fie ea oricat de chinuita si amarata.

De ce sa iubim Romania?

Caut un motiv serios pentru a-mi raspunde la aceasta intrebare. Trebuie s-o iubesc? Trebuie s-o urasc? Sau imi e de ajuns sa fiu indiferent? Pentru ce sa iubesti o tara? Frumuseti? Istorie? Sunt lucruri care nu ma intereseaza sau care ma lasa indiferent sau care nu mi se par atat de importante. Eu de unul singur nu pot (re)scrie istoria, frumusetea e relativa. Bogatii? Nu-s ale mele. Limba? N-am avut incotro, oricum e a naibii de grea daca vrei sa o inveti. Traditii? Mi se par stupide (o lunga discutie iese de aici) in general. Populatia? Capsunari, manelisti, piti, smanglitori, cocalari, idioti intr-un numar prea mare. Politica? Ha, ha, ha... buna gluma. Siguranta care mi-o ofera ca cetatean? Mai tineti minte stirea in care pe ambasada Romaniei in nu stiu ce tara a durut-o undeva de un concetatean? Gradul de civilizatie? Cand o trece de 0 sa imi dati de veste. Gradul de cultura? Prea mic. Avem ceva, dar parca nesatisfacator.

Help - Update

De cand am initiat proiectul de ajutorare s-au strans 3.50 euro. E o suma destul de bunicica avand in vedere traficul redus(40 vizitatori unici maxim). Sigur, unora li s-ar parea mica dar orice ajutor este binevenit. De aceea este bine ca ZILNIC sa dati click pe reclamele afisate in stanga. Am observat ca la mine nu apar (!?) asa ca o sa rog pe cineva sa imi confirme daca acestea apar sau nu. Reclamele trebuie sa apara ca in dreapta textului cam ca in imaginea alaturata.
Daca nu apar nici la voi:dati click pe titlul postului iar ele vor aparea in pagina noua! Pentru a nu iesi din pagina puteti sa dati middle-click (deschidere link in fereastra noua), astfel veti ramane pe pagina mea si veti da si click pe reclama.
Puteti da middle-click pe toate reclamele, ori de cate ori intrati.

Revenind la suma, pragul minim de retragere este de 15 euro pe care in ritmul asta il voi strange cam in 2 saptamani. Voi afisa poze de la evenimentul inmanarii banilor pentru a elimina orice suspiciune.

Multumesc pentru orice ajutor!

CU UN EURO PE ZI O FAMILIE POATE SA ISI CUMPERE PAINEA NECESARA SUPRAVIETUIRII. FIECARE CLICK ESTE O FELIE IN PLUS!!!!!

Update - Sarutul Ploii

Multumesc cititorilor de la care am primit feedback pozitiv si multe incurajari. Accept orice critica, in acest fel pot sa imbunatatesc calitatea scrisului. Mai am de lucrat la constructia frazei, sa fiu mai atent la punctuatie, cum alatur cuvintele, chestii d-astea minore. Orice sugestie poate fi trimisa ca si comentariu la subsolul postarii.

Inca odata multumesc celor care citesc si care ma ajuta. Le-0 dedic cu dragoste.

Sarutul Ploii - Capitolul II

Trenul se îndepărta de gara, taind linistea noptii cu un suierat asurzitor. Eram singur in compartiment, singur in gandurile mele.

Caldura din tren devenea din ce in ce mai apasatoare si simteam cum ma sufoc. Era o noapte senina de vara, plina de stele, plina de parfumul ei – iar eu simteam ca mor. Vedeam oriunde intorceam capul, ochii ei cand am sarutat-o de ramas bun. Lacrimile ei imi frigeau obrazul infierbantandu-ma si rascolindu-ma mai tare.

Plecam spre o lume necunoscuta, total aparte de a mea, de al universului copilariei mele. Mama imi spusese cand am plecat ca acum voi incepe cu adevarat sa traiesc, iar durerea despartirii de cei dragi adancea acest lucru.

Eram singur in compartiment, si in leganatul trenului incercam sa ma adun. Stiam ca va fi un moment dureros, dar intrecuse orice masura. Drumul era lung si trebuia sa fac ceva sa uit de despartire, sa ies din aceasta stare pe care nu o pot controla sub nici o forma.

- Buna seara, biletele la control!

Linistea se sparse la intrarea controlorului batran care se uita cu niste ochi mari si ciudati la mine.

- S-a intamplat ceva? ma intreba. Va simtiti bine domnule?

- Da, sunt bine – am spus cu jumatate de gura mai mult.

- Vad aici ca mergeti departe, si deasemenea vad ca sunteti cam suparat. De 20 de ani de cand imi fac meseria am intalnit fel si fel de oameni. Insa dumneavoastra domnule, aveti ceva aparte. Citesc in inima dumnevoastra o mare durere.

Incomodat fiind de cele spuse de controlor am intors capul spre geam, suspinand si oftand.

- Sunt sigur ca v-ar face bine un pic de companie, adauga el. Daca nu deranjez prea mult, as putea sa va aduc un partener de conversatie. Drumul pana la capitala este foarte lung... Asta daca nu doriti sa va culcati...

- Mi-ar face placere sa am pe cineva de vorba, l-am intrerupt.

- Revin numaidecat.

Batranul om pleca tragand usa dupa el, lasand sa se vada pe partea cealalta a compartimentului luminitele unui satuc adormit. Parca eram pe aripile unei pasari care calatorea cu viteza gandului peste campia adormita si invelita in intuneric. Pentru o clipa mi-am imaginat ca zbor inapoi spre satul meu, ca o vad pe ea cum doarme, cum luna o sărută pe chipul ei angelic. Rădăcinile mele erau acolo, eram ca un copac care incearcă să fugă fără sa stie incotro, fara sa stie ce primejdii il asteapta.

Trenul luneca usor in noapte ca o scanteie si lumina campia, si privit de undeva de sus parea un licurici care strabatea lanurile de grau.

Usa se deschise din nou, de data asta facându-şi apariţia o preafrumoasă domnişoară. Rămăsesem cu gura deschisă si încercam sa imi dau seama daca nu cumva visez.

-Izabela, îmi pare bine de cunostinţă.

-Ăm,... ăăă. Alex. Încântat.

Mă holbam la acea fiinţa care o asemanam cu o icoana: avea un chip asa pur, fata plina de seninatate. Vocea ei era asa de calma si cand a zambit am crezut ca ma topesc pentru un moment.

- Luati loc. Dati-mi voie sa va iau umbrela sa o agat in cuier.

- Va multumesc, imi zambi.

Poate ca ar trebui sa adaug ca zambetul care il vedeam din nou imi taia rasuflarea iar gesturile pe care le faceam dupa ce vedeam acest dar de la Dumnezeu erau mai incete.

- V-am adus si bagajul d-ra Izabela, spuse controlorul. Dacă aveti nevoie de ceva nu ezitati sa ma chemati. Oricum din ora in ora o sa mai trec pe aici.

- Vă multumesc domnule.

- Sa aveti grija de acest tanar. Pare cam suparat, iar drumul acesta lung o sa il doboare daca nu aveti grija de el. Am impresia ca este in aceeasi situatie ca dumneavoastra, cred ca merge la facultate iar despartirea in cazul lui nu i-a priit.

-Vă promit ca o sa am, adauga tanara domnisoara, care imi zambi usor.

-Tinere te las pe maini bune.

-Vă multumesc mult, am adaugat cu un zambet mai mult rece, dar totusi fascinat de viitoarea partenera de drum.

Batranul pleca, tragand usa dupa el si lasandu-ne in compartiment singuri fata in fata.

In mintea mea erau multe intrebari care voiam sa le pun dar teama de a nu spune ceva deplasat ma facea sa ma fâstâcesc. Se pare însă ca tovarasa mea de drum nu avea acest defect si ma intreba numaidecat:

-Mergeti pana in capitala?

-Da... Se pare ca batranul a ghicit cu exactitate ce se intampla cu mine...

-Stiu, mă intrerupse. Il cunosc din copilarie, este un vecin de al meu, iar parintii mei m-au dat in ingrijirea lui in aceasta calatorie. Stii,... se intampla tot felul de lucruri pe trenuri in zilele astea.

-Da asa este, am intrerupt-o si eu dorind sa ii arat ca am chef de conversatie. Totusi nu pot sa inteleg cum de are incredere intr-un om pe care il vede pentru prima oara... Asta mi se pare foarte ciudat.

-A avut dreptate cu facultatea nu-i asa?

-Da, ce-i drept...

-Atunci cred ca nu s-a inselat nici in privinta bunatatii tale. Ochii tai te tradeaza foarte mult. Sunt foarte sinceri, mama spunea ca sunt poarta catre sufletul omului.

Am ramas tacut si posomorat ca oamenii ma citeau asa usor. În sinea mea voiam sa par mai dur, ca ceilalti sa se teama de mine, sa le arat ca trebuie sa imi ofere respect.

-Am dreptate nu-i asa? ma intrerupsese din sirul gandirii.

Nu am raspuns, ci am zambit afirmativ.

-Si la ce facultate vrei sa intri? Ce vrei sa ajungi cand o sa fii mare? Spun „mare” de parca inca am mai fi copii.

- Si ce nu suntem? Eu cred ca sunt inca baiatul mamei care acum pleaca de sub fusta ei.

Brusc se opri si se uita tinta in ochii mei. Izbucniram apoi amadoi in ras.

-Asa e, suntem doi copii care pleaca intr-o calatorie spre lumea celor mari, spre o lume ciudata, plina de greutati si minciuni, amar si dezamagiri.

-Nu e intotdeauna asa... Adica nu trebuie sa fie asa, am spus speriat, desi stiam ca asta e adevarul gol golut.

-Înca nu mi-ai raspuns la intrebare, imi zambi.

-Vreau sa ma fac doctor, am raspuns ca un scolar.

-Ohoo! Cineva tinteste foarte sus. Facultatea de medicina, am dreptate?

-Da, am spus mandru si privind-o in ochi cu incredere.

-Iti urez mult succes in ceea ce o sa faci.

-Multumesc... Dar dumneavoastra?...

-Daca ma mai iei cu dumneavoastra ne suparam. Cred ca avem aceeasi varsta. Ma faci sa ma simt batrana si nu vreau asta.

-Imi cer iertare...

Ea rase din nou:

-Hai mai nu stii de gluma. Pe cat esti nascut?

-Pe 7 martie. Acum 19 ani si 3 luni in urma.

-Eu sunt nascuta pe 23 septembrie, deci mai am putin si fac 19.

Zambiram amandoi si ea se rezema mai confortabil in scaun. Isi scoase din poseta un evantai si incepu sa isi faca vant. In compartiment era foarte cald, asa ca m-am ridicat si am deschis geamul. Cand sa ma asez, Izabela care imi observa toate miscarile imi spuse:

-Ti-a cazut ceva din buzunarul de la spate.

Intr-adevar, era batista Danei, usor desfacuta pe bacheta. Am ridicat-o usor, am strâns-o usor in pumn, si i-am mirosit parfumul care mă bântuia de cand plecasem. M-am asezat usor, privind pe geam la Izabela in reflexia geamului.

-Despartirile sunt intotdeauna grele. Pun pariu ca acum plange cu perna in brate.

-Taci! am tipat fară să imi dau seama.

-Domnule doctor, spuse pe un ton ironic, fii mai barbat, mai curajos, o sa ai nevoie mai tarziu cand o sa tai in carne vie.

- Cum... ce... of... iarta-ma.

-Nu-i nimic. Iarta-ma am fost putin cam deplasata. Simti nevoia sa discutam despre asta sau vrei sa o lasam balta?

-Nu stiu daca imi va face bine.

-Tu stii cel mai bine - si intoarse capul brusc.

-O iubesc foarte mult si imi este tare greu fara ea. Nici nu vreau sa ma gandesc la asta. E prea mult, m-am obisnuit prea mult cu ea.

Intre timp Izabela isi schimba atitudinea intorcand capul spre mine si clipi rapid din ochi.

-De cand o cunosti?

-Pai, as zice ca de o viata intreaga... Am copilarit si am crescut impreuna.

-Domnule doctor, te invidiez, spuse ea lasand evantaiul de o parte. Eu am fost inconjurata numai de baieti rai, prost crescuti si ingamfati.

Intreruperea asta m-a daduse peste cap: nici nu realizasem lucrul acesta pana acum, cat de mult inseamna sa cresti alaturi de cel care il iubesti. Intr-un fel faci parte la crearea propriului destin.

-Ai o poza cu ea?

-Da. O port mereu cu mine, desi pana acum o vedeam in fiecare zi.

-Pot sa o vad si eu? ma intreba mirata

Am scos usor poza din buzunarul de la piept al camesei si i-am intins-o partenerei mele de drum.

-E de acum 4 ani poza, e prima noastra poza facuta impreuna ca ...

M-am oprit brusc pentru ca voiam sa spun iubiti dar pentru varsta aia era un termen neapropriat

-... Intelegi tu.

Izabela zambi si imi intinse poza inapoi, mi-o aseza in palma si imi lipi palma de piept. Spuse cu o voce foarte calda:

-Inca o data... esti un norocos. Sa tii minte asta.

Imi lasa palma si iesi pe coridor, suspinind. Usa ramase deschisa si ea se rezema cu barbia de geamul deschis, cu pletele fluturand.

-In curand o sa schimbam caii...

-Da, asa este. O sa stam cam un sfert de ora sa ne schimbe locomotiva. Este destul timp sa ma duc sa cumpar ceva de baut din gara. Parca ma arde sufletul, asa imi este de sete. Doresti ceva?

-Orice iti iei tu de baut, daca e racoritor, e bun si pentru mine.

Trenul ajunse in micul oras care se parea ca doarme. In gara asteptau trenul foarta multa lume, de la soldati cu ranitele in spate la oameni batrani cu copii. Nu am zabovit si m-am intors in compartiment cu bauturile reci si o ciocolata mare albă.

Spre surprinderea mea in vagon nu era decat Izabela si controlorul care au intrerupt discutia cand am ajuns in vagon.

-Cum se face ca am ramas singuri, zambi eu spre controlor?

-Pai compartimentul l-am rezervat doar pentru voi.

Lucrul acesta mi s-a parut foarte ciudat si nu am ezitat in a intreba de ce. Imi faceam impresii cum ca ar dori sa ma lege emotional intr-un fel de Izabela.

-Doar ti-am spus ca are toata grija pentru mine.

-Pai va promit ca am eu grija de ea, domnule. Promit.

-Nu iti place ca stai doar cu mine ma intreba Izabela cu un ton un pic ironic.

-Ba da...

-Eu am plecat. Ma cheama datoria. Poate ne mai vedem pana la capat. Daca nu, ai grija te rog de d-ra Izabela.

-O sa am, va promit.

Un tipat lung al locomotivei puse in miscare sarpele imens care ducea in noapte doua suflete al caror viitor era scris in stelele ce vegheau deasupra lor. Am continuat sa discut cu Izabela, fara a scoate nici o vorba despre Dana. Cu toate astea inima mea suferea deoarece de fiecare data imi aminteam de ea. Imi aminteam de toate locurile in care am fost cu ea, de fiecare cuvant soptit la ureche, de fiecare sarut. Sufeream si imi era foarte greu sa continui discutia, era ca o tortura, pentru ca eram prada amintirilor. Cu toate astea, intr-un fel eram fericit, caci o simteam mai aproape.

-Iti place ciocolata alba ? am intrebat-o

-Da, foarte mult.

Am desfacut ciocolata cumparata din gara si i-am intins pachetul. A rupt o bucatica si usor a muscat din ea. Urmarind-o am simtit cum ma topesc, observasem degetele ei fine si cum foarte senzual o savureaza cu ochii inchisi.

Cu furie ploaia incepuse sa loveasca geamul trenului si brusc in cabina se facuse racoare. Observasem ca bluza Izabelei capatase doua puncte in dreptul pieptului si ca miscarile ei sunt mai domoale. Terminasem bucatica de ciocolata care mi se topise in mana si am inceput sa imi ling degetele unul cate unul. Cand am ajuns la ultimul pieptul Izabelei s-a umflat inspirand si expirand puternic.

-Cred ca o sa ma duc sa ma culc imi spuse. Am un loc rezervat in vagonul alaturat. Ai tu grija de bagajul meu? In orice eventualitate sunt la compartimentul 17C

-Da sigur. Noapte buna, somn usor.

Ramasesem iarasi singur in gandurile mele. Priveam pe geamul spalat de ploaie umbrele amintirilor mele. Linistea din vagon ma tulbura, prinsesem drag de partenera mea de drum.

Sarutul Ploii - Capitolul I

Stateam pe pat singur in camera ce părea că se prăbuşeşte peste mine. Ecoul amintirilor era atat de puternic, incat fiecare obiect din camera vibra din cauza tensiunii. Priveam la fiecare lucru dornic ca sa mi se intipareasca in minte locul, culoarea, forma. Langa mine, la picioare statea intr-o parte statea geanta cu bagajul iar in cealalta parte o biata fiinta cu botul pe pantofii mei si parca suspina. Dadea din coada agale, iar cand ma uitam la el facea niste ochi de copil nevinovat. Cand m-am aplecat sa il mangai pe crestet a plecat cu un suspin usor de inteles.

Pe usa a intrat tatal meu, imaginea unui om bland si calm. Cu o voce moale a suspinat:

-Hai...

Cu repeziciune m-am ridicat de pe pat insa am simtit cum brusc mi se taie toata forta picioarelor. Am incercat sa iau geanta insa nu am gasit puterea bratelor ce o stiam, in piept simteam un gol. Vazand acest lucru tata imi zambi si se apropie si imi lua geanta. Iesi inaintea mea si lasa capul in urma imi spuse, cu un murmur in voce:

-O sa pierzi trenul. Hai azi, nu te mai foi.

Si pleca spre usa de la intrare. M-am indreptat spre usa si m-am oprit in prag, uitandu-ma cu o ultima privire la camera goala si trista. Ultimele lucruri la care m-am uitat erau ceasul care se oprise cu o jumatate de ora inainte si portretul Danei, iubirea mea de o viata. Ma asteptau toti jos, mama, tata, Dana si parintii ei. Am coborat scarile casei incet memorand fiecare pas. Am sarit ultima treapta asa cum faceam de obicei, zambind la aterizare, parca dupa un zbor de doua ore, Dana imi spuse:

-Ai grija sa nu iti scrantesti glezna din nou ca nu te mai duc iar in brate.

Uitandu-ma la trupul ei firav, am exclamat zgomotos, razand:

-Doar ca sa mai raman o zi cu tine mi-as rupe si piciorul.

Toate amintirile reinviau in fiecare clipa, si ca niste fantome se transpuneau in acel loc unde mi-am petrecut cea mai mare parte a copilariei.

Iesiram toti pe usa, eu ultimul inchizand usa privind copilul din oglinda de pe hol care spunea adio barbatului ce iesea pe usa.

Afara era foarte cald, chiar daca luna zambea pe jumatate pe cer. Aveam de mers o jumatate de ora pe jos pana la gara si cu fiecare pas ce il faceam imi era tot mai greu si voiam sa ma intorc. Mergeam inaintea parintilor nostri cu Dana de mana, si brusc m-am oprit si am sarutat-o. M-am oprit dupa un minut, timp in care restul grupului ajunsese un pic mai departe.

-Nu credeam ca o sa fie asa de greu...

Pe chipul acelei fiinte plapande care o tineam in brate aparura doua licariri care incepura sa curga. Ma stranse cu toata puterea:

-Hai... o sa fie bine ai sa vezi.

Ajunsesem in gara. Trenul se vedea in departare coborand de pe colina ca un sarpe luminos scotand flacari si fum pe nas. Cu fiecare secunda ce trecea eram tot mai moale, probabil si din cauza caldurii inabusitoare.

Dana ma lua de brat si ma trase spre ea, aproape sa ma tranteasca la pamant.

-Uite la el parca e o carpa!

Ma saruta, si in timpul asta lacrimile noastre se unira pe obrajii nostri. Ea scoase o batista si mi le sterse. Imi puse batista apoi in pumn si imi sopti la ureche

- Promiti ca nu ai sa te indragostesti de altcineva?

Isi retrase capul si ne uitaram nedumiriti unul la altul.

- La revedere!, am spus foarte sec si m-am suit in tren.

-Sa ai grija de tine mama!

Un suier lung imi strabatu inima iar rotile incepura sa se miste. Plecam spre necunoscut, un sentiment pe care nu-l mai incercasem niciodata. Aripile libertatii ieseau de sub crusta de copil, iar stomacul meu amplifica toate suieraturile trenului. Avansam incet spre compartimentul meu, o parte din mine incerca sa ramana in urma la locurile de unde plecasem iar cealalta parte inainta brav cu pieptul inainte. Ma intrebam de ce ma pusese sa promit prosteste ca nu ma voi indragosti de altcineva - stia ca ea este totul pentru mine, stia ca peste un an va veni si ea cu mine.

Proiecte

Sarutul Ploii
Nu sunt expert in literatura si nici nu pretind a fi, dar o sa imi fac publica partiala creatie epica. Nu e in stilul meu sa o public neterminata (pentru ca sunt un perfectionist), dar macar asa stiu ca nu ramane intr-un colt uitat de cer. Va trebui sa intrati zilnic sa vedeti ce s-a mai adaugat/modificat.

Carti citite va contine linkuri catre jurnal unde imi voi afisa impresiile despre cartile citite de mine, altele decat cele din literatura obligatorie de la scoala (gen Ion)

Publicitate in scop umanitar

Dupa cum observati in dreapta in portiuni mici ale ecranului au aparut niste zone de publicitate.
Toti banii castigati de pe urma acestui proces vor fi donati pentru oameni care au nevoie de ei
Daca doriti sa ajutati puteti da click pe ele dupa ce ati terminat de citit. Linkurile nu contin virusi (cel putin asa e politica Google) si uneori pot contine lucruri utile. NU ESTE NEVOIE SA CUMPARATI CEVA DE PE ACELE SITURI. Este suficient sa dati doar click pe ele!
Va multumesc!

Gica Contra

Cu totii cunoastem unul sau mai multi. Eu stiu destui, ba chiar mai mult imi place sa pozez in Gica Contra cateodata. O fac de amuzament, din placerea de a vedea cum poate sa argumenteze logic o persoana anumite lucruri (uneori evidente). Nu o fac tot timpul, ci doar joc in aceasta ipostaza. Am invatat si eu de la altii cum e sa fii asa, nu o vad nici ca pe un lucru bun (desi exista cazuri in care e bine sa mai fie si cate unul), nici ca pe un lucru rau (desi la exagerare mana ti s-ar arcui intr-un mod rapid intre ochii lui). Desigur Gica Contra e doar un simbol pentru omul care se opune cu toata firea lui unei idei. Nu despre asta vreau sa tratez aici ci despre puterea argumentului. Intr-o discutie, dezbatere, oratoriu (...orice care are de a face cu comunicarea serioasa) este imperios necesar ca cel care expune o idee sa vina si cu argumente logice (valide). Nu ma refer aici la discutiile intre parteneri pentru ca de multe ori dragostea iti face sa iti pierzi capul asa ca nu are rostul. Un argument este valid daca este acceptat universal, asta facand ca expersii ca "asa vrea Dumnezeu", "soarta a facut ca sa se intample asa", "asa e pe la noi" - sa fie ignorate in acceptiunea mea. Da, sunt pretentios, stiu asta si nu cred ca cineva m-ar considera Gica Contra pentru ca resping argumente pe acest motiv.

Mai simplu

Dupa cum spunea un fost profesor al meu lucrurile sunt in general simple, doar noi oamenii, cu mintile noastre inguste, le facem sa para complicate. Am spus in general pentru ca exista si exceptii. Exista lucruri complicate care au la baza lucruri simple si exista lucruri complicate pe care nimeni nu le stie sau nu le intelege. Spre exemplu dragostea. E un lucru al naibii de complicat, nimeni nu stie sa explice fenomenul, mai mult daca cineva incearca sa iti explice fara sa fi simtit asta o sa ti se para amuzanta. Clar. Sunt lucruri care ne-au fost date fara a le putea intelege. Hmm... asta a sunat a gandire inchisa si inapoiata asa ca o sa reformulez. Sunt lucruri pe care momentan nu le putem intelege. Asa e mai simplu, mai optimist. Desigur, paote viata ar avea mai putin farmec daca am stii toate tainele dragostei. Ar fi ca un joc in care toate solutiile sunt cunoscute de ambii jucatori si atunci s-ar incheia cu o remiza. Ar mai fi si utilitatea cunoasterii (La ce imi foloseste daca stiu asta?). Dar asta probabil intr-un episod viitor. Uneori, teama de necunoscut sau de nou ne face sa credem ca lucrurile sunt complicate. Alteori lipsa caramizilor de baza in zidul cunoasterii ne face pe noi insine sa percepem altfel lucrurile. (lipsa si confuzia mai exact)
Lucrurile simple fac parte si vor face parte mereu din viata noastra. O mare parte din progresul stiintei se datoreaza dorintei omului de a-si face viata mai usoara, mai simpla.
O sa inchei cu ceva simplu. Un zambet este un lucru simplu: ofera-l celor dragi. O imbratisare iarta mai mult decat toate povetile despre dragostea de aproape. O floare poate sa aduca primavara intr-un suflet.

Ploaia

Imi place ploaia, cu toate ca pe multi ii deprima, eu o gasesc splendida. Apa este simbolul vietii, iar prin ploaie viata este imprastiata in fiecare bucatica de pamant. Iubesc ploaia de vara cand toata caldura este maturata de picaturile de ploaie, si cateodata mi-as dori sa zburd prin ploaie asa cum o faceam cand eram mai mic. Imi place ploaia torentiala cu toata violenta ei pentru ca fie ma gasesc in camera mea calda uitandu-ma prin geam la dezlantuirea ei, fie sunt prins umil in ea si incerc sa caut un adapost de unde sa admir maretia ei.
Mi-aduc aminte de o ploaie mocaneasca ce m-a prins impreuna cu bunicul meu in padure pe vremea verii cand se coceau pepenii. Stateam amandoi in coliba de langa bostana, facuta de el si ne uitam cum cerul era brazdat de fulgere. Atunci nu mi-am dat seama de pericol, insa ma simteam in siguranta alaturi de fiinta care o buna bucata din viata m-a crescut si m-a invatat tainele pamantului. Am dormit cum nu am dormit niciodata, nu stiu daca mai am ocazia sa mai retraiesc acest sentiment.
Si inca ploua

Teama

Ce este teama? Frica este o stare emotionala (negativa) ca raspuns al unor stimuli reali atunci cand un individ se considera amenintat. Frica se deosebeste de anxietate tocmai prin diferentierea stimulilor: frica este cauzata de stimuli reali, anxietatea este provocata de propria imaginatie, presupuneri nefondate etc.
Nu o sa discut despre paranoia, fobii, panica (frica in grup), teroare sau alte lucruri care genereaza din frica, ci mai degraba sumar, de cauze si cum se poate aplana.
Cea mai des intalnita este frica provocata stimuli care se leaga de spiritul de autoconservare in forma fizica (frica de a fi ranit, frica de durere). In acest caz, ea poate fi suprimata prin evitarea factorilor care o declanseaza, minimizarea expunerii la risc, pregatirea unei contra-actiuni atunci cand stimulii externi se declanseaza (ex: fuga, inotul). In acest caz actiunea imediata este vitala, timpul de decizie este foarte scurt, iar deciziile, luate dintr-un singur punct de vedere nu intotdeauna sunt optime.
Pe de alta parte exista si tipuri de frica ce reflecta stimuli non-fizici: acestea se leaga de factori - sociali(frica de a fi exclus din comuniuni/apartenenta unui grup), emotionali (frica de a fi infrant, umilit), familiali (frica de a avea copii, de a fi parinte, de a fi parasit de partener), sociali-economici (crize economice, pandemii, etc) In aceste cazuri pregatirea mentala are o importanta mult ai mare decat pregatirea fizica. In primul rand este important de gasit contextul in care se desfasoara actiunea si analizarea profunda a situatiei. Spre deosebire de celalalt caz unde o actiune trebuie luata foarte repede(daca nu chiar imediat), aici se impune o analiza riguroasa. Este important ca in aceasta analiza sa va puteti detasa de situatie si sa ganditi problema si din alte perspective, in acest fel puteti gasi si alte solutii.

Celalalt eu

Celalalt eu pare sa fie o persoana tare draguta si calma. Stie ce vrea de la viata, are principii morale solide, stie sa se faca placut, este deosebit de inteligent. Stie sa obtina ce vrea, nu ii este frica de esec, stie sa aprecieze oamenii la justa lor valoare.
Poti gasi celalalt eu in tine oricand, atata timp cat nu esti orbit de alte lucruri banale. Cat de mult ai neglijat celalalt eu? Iti este frica sa il descoperi? Care este fata celuilalt eu in cazul tau? Care fete sunt comune, ce urasti la el si ce iti doresti de la el? Poti privi in oglinda si sa iti zici: "Voi reusi!" ? Daca da e o prostie, inseamna ca nu ti-ai descoperit celalalt eu.
Desigur, tot ce am scris mai sus este un indemn la nebunie, celalalt eu nu exista, dar daca inlocuiti "celalalt eu" cu "adevaratul eu", lucrurile capata o alta lumina.
Cu totii suntem reprezentati de propriul eu prin constiinta, acumulari cognitive si exprimari afective. Sunt persoane care afirma ca nu am fi stapanii propriului eu, ca viata ar fi predeterminata dinainte (Libera vointa) Dar nu voi trata asta aici, nu acum, ci in viitor, intr-un cadrul mult mai amplu, mai bine sustinut si cu probabil mai mult chef decat acum.
Cum poti descoperi adevaratul eu? Fiecare viata are propriul drum, depinde de tine pe ce drum vrei sa mergi. Este o chestiune de vointa.
Cand vei sti ca l-ai descoperit cu adevarat? Vei sti singur asta, te vei simti ca drumul iti este mult mai usor de acum incolo, ca orice obstacol poate fi depasit.
Cunoasterea de sine este un proces care tine toata viata, nu este un lucru brusc, pentru ca in timp constiinta evolueaza. Ceea ce trebuie stiut este ca orice lucru imens se poate cuceri cu pasi mici, atunci cand nu exista posibilitatea de a-l cuceri pe tot odata. Incepe prin a vedea ce iti doresti cu adevarat de la tine apoi ceea ce poti obtine, iar in sfarsit analizeaza ce ai obtinut.

Bilingual

Draga jurnalule,
As vrea sa iti precizez ca urasc foarte mult comunicarea bilinguala, daca e permisa aceasta alaturare. Mai exact pe oamenii care folosesc cuvinte din alta limba decat cea in care se poarta discutia. Nu, nu e deloc interesant sa folosesti cuvinte din alta limba atunci cand vorbesti cu cineva (decat daca se folosesc intr-un context special), din contra poti creea confuzie si induce in eroare. Daca te crezi tare, poarta toata conversatia in acea limba, desi ma indoiesc ca unii ar putea sa o faca la fel de bine ca in limba materna.
Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu neologismele, ci cu cuvintele care nu exista in dictionarul roman combinate intr-o propozitie/fraza/context din limba romana. Nu cad nici in extrema cealalta ca francezii care traduc orice.
Unde am observat asta? Mare parte la "corporatisti", la cei cu nasul pe sus, la cei care au plecat pentru 3-4 ani din tara si s-au intors plini de aere. Este foarte usor sa te molipsesti lucrand/traind alaturi de astfel de persoane, nu stiu de ce, dar exista foarte multi adepti ai acestui trend.
Nu ma refer la o limba anume (desi engleza e pe departe cea mai frecvent intalnita) pentru a nu fi partinitor.
Daca stiti o persoana de acest fel sau sunteti o persoana de acest fel mai ganditi-va, mai cititi o carte, mai exersati arta convorbirii

Ah, si sa nu uitati! LIMBA NOASTRA-I O COMOARA!

PS: Titlul blogului meu este in engleza din motive de snobism.

Evident

Aveam un profesor de algebra in zilele mele din tinerete pe care "noi" il alintam Cornelus. "noi" eram 4: Floze, Moze, Crize si Gabz. Echipa de carti. Nuuuu, nu de carti de algebra, ci de carti de joc. E interesant cum am evoluat toti 4, una s-a maritat, una o va face in curand, ultima mai are destul iar eu am terminat facultatea. Sigur ca e mai mult de atat, la ultima reuniune cineva a lipsit. M-a durut sufletul rau de tot. M-a durut pentru ca nu stiu daca mai pot aduce acele amintiri impreuna cu totii la un loc. Cladirea facultatii de Matematica imi aduce mereu aminte de acele vremuri, caminul din Kogalniceanu de noptile dormite acolo, Cismigiul de zilele in care ma plimbam la brat si contemplam la ziua in care voi lua examenul la ecuatii. Acum sunt amintiri pe care le pastrez in tacere fara a le mai rememora. Incepusem sa va zic de Cornelus: avea el o vorba atunci cand lucrurile lui i se pareau simple intr-o demonstratie, ne zicea "ceea ce e evident". Ceea ce o sa zic si eu: imi e dor de noi patru, nu e evident? :)

Spleen

Era o zi oribila afara, ceata invaluise blocurile mohorate si cenusii. Pareau ca niste fantome tacute si invaluite in mister. Frigul te cuprindea pana la os, anticipa moartea lenta a naturii si trecerea spre iarna.
In intunericul camerei mintea mea incerca sa se desprinda de tot ce ma tinea in ea. Voia sa ajunga fie in locuri in care nu a fost niciodata, fie in locurile frumoase unde timpul a trecut asa de repede. Linistea imi apasa sufletul, uneori in zbuciumul meu de a evada parca faceam galagie cu gandurile mele. Voiam sa ma gandesc la ce ai putea insemna tu. Dar nu am putut pentru ca nu am avut nici un motiv sa fac asta. Imi incalcasem o regula pe care mi-o stabilisem pentru a nu mai suferi. Spre norocul meu am suferit putin si am putut sa imi revin. Simteam nevoia de compasiune si am crezut ca puteai sa mi-o oferi. Dar nu... Intamplarea sau soarta a facut sa nu o am. Eram ca un copac de afara pe care soarta il ingheta. Simturile imi deveneau din ce in ce mai amortite, ratiunea inghetandu-mi toate celelalte simturi pentru a-mi asigura conservarea. Ma gandeam ca totul se rezuma la intrebarea de ce existam. Apoi mi-a venit alta intrebare in minte, de ce ne punem aceasta intrebare existentiala. Cine poate oferi raspunsul? Eu. Eu sunt raspunsul. Eu. Eu exist. Eu gandesc ca exist. Eu exist pentru ca trebuie sa gandesc ca exist. Eu imi raspund la intrebarea de existenta prin simplul eu. Dar tu? Tu... Tu existi. Tu gandesti ca existi. Tu existi pentru mine. Tu si Eu. Tu si eu existam. Existam intr-o lume in care tu si eu sunt doua lucruri diferite. Eu exist si tu esti existenta mea. Nu o pot dovedi, o simt. Eu o simt asa cum simt ca exist.
Este seara. Nimic nu se misca in aceasta inchisoare mentala. Singuratatea este o inchisoare unde poti doar sa visezi la libertatea unui tu si eu. Nu poti scapa, toate simturile iti sunt intemnitate si incatusate. Traiesti doar prin himere. Primesti doar o ratie zilnica de prietenie falsa. Te hranesti totusi cu ideea ca esti liber, ca poti gandi. Speranta totusi moare ultima, chiar daca sufletul tau e in suferinta ea se agata de orice. Este ca aerul cand te sufoci, o gura de speranta te mai tine in viata un minut.
Ma ridic din pat si ma uit pe fereastra. Sunt transpirat de parca in loc de aer m-as hrani cu ganduri care tocmai s-au terminat. Traim cu visuri, sperante, dorinte. Ceea ce ne face tristi este dorinta de a nu le putea implini atunci cand ne dorim sau cand ceea ce ne-am dorit asa de mult nu a iesit cum trebuie. E autosugestie. As vrea, as dori, eu vreau, eu doresc, am vrut, am dorit. Ultimele doua suna parca mai trist. Oamenilor le place mai mult viitorul decat trecutul. Trecutul este un loc al esecurilor, viitorul este un loc stralucitor, un loc unde exista speranta de a obtine ceea ce vrem, ceea ce ne dorim. Daca as putea duce pana la capat aceasta demonstratie as spune ca toate sentimentele deriveaza de aici. Bucuria este cea care incununeaza momentul in care eu vreau devine am vrut iar succesul a fost asigurat. Tristetea este atunci cand succesul a fost pierdut undeva pe drum. Pasiunea este modul in care eu vreau se intampla. Ambitia este transformarea lui as vrea in eu vreau. Daca extindem la doi indivizi aceasta caracterizare putem obtine invidia: eu vreau si nu reusesc, tu ai reusit. Compasiunea: eu te ajut sa vrei.
Cum as putea sa explic insa starea mea? Sa fie oare ca nu stiu ce vreau? Sa fie oare dorinta mea prea mult? Eu imi doresc sa iubesc si sa fiu iubit. Sau poate sunt?
Somnul ma imbratiseaza precum noaptea saruta pamantul. Zbor in sfarsit, mintea imi este eliberata.

Eu vreau...

Eu vreau o gradina cu flori pictata in culorile dragostei.
Si mai vreau un suras de copil sa zburde, sa cante.
O, tu inocenta pierduta in inima Saharei,
Mi-ai lasat sufletul sa fiarba-n cenusa iadului.

Eu vreau un colt din univers sa ma ascund de ura.
Si mai vreau o stea calauzitoare sa imi arate
Drumul din bezna spre fericire
Atunci cand speranta a murit.

Eu vreau o fractiune de eternitate in paharul vietii
Si mai vreau si un pic de fericire absoluta in inima mea.
Sa pot zbura in cele mai frumoase vise
Sa pot iubi cei mai frumosi ochi...

Puncte de nevedere

Orice punct de vedere trebuie sa aiba in spate o raza de adevar. Orice adevar este fie un punct de vedere universal acceptat, fie un fapt implinit sau o stare in care lucrurile sunt bine definite. Gandirea haotica este produsul cumularii unor puncte de vedere care nu au fundamente solide. Frustrarea apare atunci cand aceste puncte de vedere, sustinute mai mult sau mai putin fanatic, sunt respinse, iar cei care le sustin refuza sa accepte invaliditatea lor. De aici apar conflictele in care partile isi sustin mai mult sau mai putin flexibil in gandire pozitia. Este ca o batalie intre bine si rau asupra adevarului. Nedreptatea este rezultatul bataliei in care "raul" castiga. Razbunarea este modalitatea de a recupera din pierderea suferita. Gandirea haotica nu se supune nici unei legi, este imprevizibila si usor de recunoscut.


Orice punct de vedere trebuie sa aiba in spate o raza de adevar. Orice adevar este fie un punct de vedere universal acceptat, fie un fapt implinit sau o stare in care lucrurile sunt bine definite.
Gandirea rationala este rezultatul educatiei morale, juste, construita ca o casa cu temelia in fundamente de baza, si cu cat se ridica inspre cer, zidurile sunt drepte, rigide, sustinute de cunostintele capatate anterior. Succesul si bucuria insotesc persoanele cu o astfel de gandire, atunci cand ideile sunt concretizate. Gandirea rationala va invinge mereu gandirea haotica, pentru ca in acest model nu exista incertitudini ci doar legi precise. Adeptii acestui tip de gandire nu ar trebui sa perceapa sentimente negative, acestea fiind doar rezultate ale gandirii haotice.



Prin fragmentele de mai sus am construit doua modele extreme ale gandirii logice. Gandirea noastra se afla undeva intre cele doua, niciodata intr-unul din ele. Aceasta se intampla datorita faptului ca suntem oameni si avem sentimente, iar aceastea sunt mai puternice decat orice simt al ratiunii.

Dialectul deciziei

Ai avut vreodata senzatia ca poti lua o decizie fara a te indoi de ea? Indoiala este lipsa de curaj in a lua o decizie prompta datorita posibilelor urmari. Este si un lucru daunator combinat cu remuscarile. Nimic bun, iar indoieli vom avea mereu. Cine genereaza aceste indoieli?... Desigur, speranta. In acest context speranta de a se intampla ceva duce la amanarea luarii unei decizii, speram ca poate "celalalt" lucru se va intampla si vom amana decizia care apasa atat de greu. Desigur vorbim doar de o situatie teoretica, si pentru ca nimeni nu a tradus viata in termeni matematici pentru a o calcula dupa o simpla ecuatie, aceste situatii teoretice se transpun in exemple reale.Dar daca vorbim totusi de matematica...: Indoiala este proportionala cu diferenta dintre posibilul castig si posibilul esec datorat deciziei. Cu alte cuvinte, cu cat lucrurile sunt mai serioase, cu atat este mai greu de luat o decizie. Indoiala este direct proportionala cu marimea esecului ce ar putea rezulta, aici includ si faptul ca daca ratezi luarea unei decizii care ti-ar aduce un beneficiu este tot un esec (cu cat beneficiul mai mare, cu atat mai mare esecul). Indoiala este invers proportionala cu timpul necesar luarii unei decizii, excludem de aici deciziile luate in graba care duc la esecuri datorita analizei insuficiente a problemei in cauza. Indoiala este direct proportionala cu rata de esec si cu efortul depus pentru a ajunge la succes. Cu alte cuvinte un drum lung si plin de meandre sau un drum scurt si drept.
Desigur exemple: sunteti in intarziere la serviciu si aveti doua metode de a ajunge acolo - una mai ocolitoare (mai lunga) insa veti ajunge sigur intr-un interval de timp, alta mai scurta insa puteti ajunge datorita unor factori independenti de dvs mult mai tarziu. Sa zicem ca aveti la dispozitie 20 de minute pt a ajunge: cu prima faceti 25 min sigur, cu a doua intre 10 si 40 minute.
Aici se pot aplica niste rationamente matematice, putem complica spre exemplu problema punand ca daca ajungeti in 30 de minute vi se va taia 5% din salariu.
Un alt exemplu mai greu de calculat matematic, se refera la factorii umani de decizie, de comportament. Aici sunt foarte multe exemple, insa voi da doar doua: una este problema clasica de iertare a partenerului care v-a inselat/dezamagit (nu neaparat referitor la sex), a doua se refera la a-ti parasi stilul de viata obisnuit pentru a face alte lucruri mai interesante.
Nu am inclus aici optiunea avortului: dreptul de viata il are doar mama, de fapt doar Dumnezeu... asa ca nu comentez.
Voi continua seria de posturi referitoare la teoria alegerii mai tarziu in aceasta luna, in caz ca nu ati citit va reamintesc: http://gabyteodor.blogspot.com/2010/04/la-intamplare.html

Invictus

Un film destul de dragut, recomand vizionarea lui. Intrand pe link veti avea spoiler alert http://en.wikipedia.org/wiki/Invictus_(film). Nu voi face nici un spoiler aici, voi publica doar parerea mea scurta si la obiect: este un film inspirat din realitate, evenimentele sunt destul de recente, personajul central fiind Nelson Mandela (Morgan Freeman) care preia tara aflata in pragul dezastrului si incearca sa o cladeasca. Personajul secundar este echipa de rugby a Africii de Sud, Springbok, condusa de François Pienaar (Matt Damon). Prin aceasta echipa, Mandela incearca sa uneasca tara dezbinata de apartheid. Fiind tinta urei majoritatii de culoare, Mandela incredinteaza lui Pienaar sarcina de a o recladi si de a castiga inimile celor ce au urat-o atat de multa vreme, chiar daca simpatizantii lor raman fara nici o speranta.

Hristos a Inviat!

Cu ocazia sarbatorilor pascale aprindeti in sufletul vostru lumina dragostei, iertarii, deschideti-va sufletul si ascultati de adevaratele valori morale.

Fie ca Lumina Domnului sa va gaseasca sanatosi, impartind zambete si imbratisari celor dragi.

Un Paste fericit!

La intamplare...

In aceasta postare voi propune cititorului mai multe exercitii de imaginatie. Ceea ce voi trata se leaga de faptul de a lua o decizie la intamplare. Teoria alegerii (en. Choice theory) ne pune la dispozitie 10 axiome, nu stiu daca suficiente pentru exercitiile propuse mai jos.
Primul, desi un pic nerealist, sau cel putin greu de imaginat ca se va intampla, se refera la a face o alegere imediata in situatie de stres. Sa presupunem ca suntem parintele (mama, tata) a doi copii, dar sunteti pus in ipostaza de a salva doar viata unuia. Ca exemplu real, sa presupunem ca sunteti intr-o excursie montana si dintr-o intamplare nefericita (aici se pot ivi multe situatii concrete nu are rost sa intru in detalii) va aflati pe marginea prapastiei tinand de o mana pe unul si de cealalta pe celalalt. Situatia este de asa natura incat nu puteti salva decat unul (as putea sa extind exercitiul de gandire cu faptul ca acesti copii sunt gemeni, incat sa nu existe diferente intre ei si pe ambii ii iubiti la fel de mult [...normal orice parinte ar trebui sa faca asta]). Inca odata, nu faptul cum s-a ajuns in acea situatie conteaza, pentru ca poate nu am dat cel mai bun exemplu, ci decizia luata in acea situatie.
Un alt exemplu, se refera la utilitatea sacrificiului. Sa presupunem, tot prin absurd, ca sunteti supravietuitorul unui accident pe mare si sunteti in situatia de a pluti in deria pe o "pluta" impreuna cu inca cineva.La fel ca in exemplul de mai sus, sunteti cu cei 2 copii. Aici mai intervine o solutie: aceea de a sacrifica propria fiinta pentru a salva ambii copii. Totusi exista o mica incertitudine: aceea daca cei doi copii vor supravietui singuri sau daca sansa ar fi mai mare ca unul din cei doi sa supravietuiasca cu tine.
Voi continua, alta data, legat de acest subiect, comentariile mele.

Start

Iata-ma in fata "colii" albe de scris, fara a avea nimic de zis, fara a crede in ceva, doar din inertia de a-mi alunga monotonia. Nu stiu ce ar trebui sa scriu, nici cat, dar mai ales ma framanta ca nu stiu de ce scriu. Care este scopul unui blog? Poate voi afla mai tarziu...
Se spune ca prima impresie conteaza... pentru mine nu conteaza, aparentele sunt inselatoare. Adica, m-am referit ca daca prima mea postare ar lasa de dorit, sa imi mai dati-mi o sansa.
De ce sa cititi blogul meu? Oh, aici raspunsul este simplu: din curiozitate. Nu promit ceva inovator de fiecare data, insa promit diversitate. Nu promit sa fiu in trend cu subiectele fierbinti¹, nu promit ca voi scrie zilnic, nu promit ca o sa fiu impartial (doar nu sunt jurnalist). Si nu e nici o pacaleala, chiar daca e 1 aprilie.

---

1. A nu fi in trend cu un subiect fierbinte poate fi chiar in avantaj. Intoxicarea oamenilor zilnic cu subiecte care mai de care gretoase, pornografice, idioate, puerile nu poate duce la ceva bun.